| “…ne-am trezit devreme, in jurul orei 2, impreuna cu cei din Cluj speram ca zvonul ce se auzea prin tabara de baza sa fie adevarat si sa avem o fereastra de vreme buna pentru virf. Era o zi de Luni, asteptam deja de trei zile in cort pentru sansa de a urca pe virf si ziua de azi speram sa fie una cu noroc. Plecam in curind cu ratracul, ce ne duce aproape de stincile Pastuhov, un loc unde unii obisnuiesc sa puna o tabara avansata. Aici toata lumea se echipeaza cu coltarii si incet intr-un sir indian pornim pe versant care era inghetat bocna. Am fost in jur de 15 in ratrac, 6 clujeni, 2 nemti, un suedez si in rest doar rusii pe care nu i-am cunoscut. Vremea era foarte rea, vintul sufla cu putere si viscolea zapada putina care nu inghetase, fata mea o simtea din plin si nu mai stiam cum sa ma feresc.Vizibilitatea era scazuta, sub 10 m, urmele erau sterse instantaneu de vint asa ca ne ghidam dupa steguletele care au mai supravietuit. Am mers asa timp de vreo 3-4 ore, citeodata impreuna cu altii, dar de multe ori singur, dar din pacate intr-un total viscol fara sa vad vreun punct de reper sau virful sau macar saua dintre ele. Muntele parca se razbuna pe noi pentru ca am incercat sa fentam.
Curind dau de citiva care deja renuntasera si coborau. Acest fapt ma pune pe ginduri daca merita sa continuu in speranta, care mai mocnea in mine , ca vremea se va inbunatati. Incetinesc ritmul, dar frigul ma ia la picioare si nu ma mai lasa indiferent daca incerc sa-mi misc degetele si sa fac tot felul de exercitii, fata imi era inghetata si incercam sa ma ascund cit de bine in pufoaica mea, dar idea sa ma intorc este din ce in ce mai convingatoare si in locul unde i-am intilnit pe Jens cu un rus, hotaresc sa renunt la ascensiune.”
|
Totul a inceput pe data de 3 August cind plecam din Baia Mare spre Caucaz in speranta sa urc pe cel mai inalt virf din Europa, Elbrus 5642m, unul dintre 7summits care atragea, contrar zvonului ca ar fi cel mai murdar munte, multi alpinisti-montaniarzi de peste tot din lume, unii care faceau cele 7, cele mai inalte virfuri de pe fiecare continent, iar alti care vroiau doar o experienta de altitudine. Dupa ce trec prin Budapesta, Moscova si Mineral Vody ajung noaptea la 12.30 in locul numit Azau la capatul vai Baksan.
| |
| A doua zi dupa o odihna meritata, plec de dimineata intr-o mica recunoastere si sa mai cumpar una alta. Cobor cei 4 km pina in localitatea Terskol, unde poti face cumparaturi, sa schimbi bani, internet/telefon si bineinteles sa maninci la vreun “Café” cum numesc ei restaurantele. Ma intilnesc cu clujeni si schimbam citeva impresii si planuri in ce priveste zona.
In urmatoarele zile incerc sa ma acclimatizez cit mai bine, astfel facind o ascensiune pe virful Cheget 3601m de unde se vede foarte bine virfurile Elbrus si ghetarul imens ce acopera muntele.
|
Joi, 6 August urc spre tabara de baza, de fapt urc cu telecabina si mai apoi cu un telescaun pina in locul numit Barrels 3780m, si rapid imi dau seama ca intr-adevar acest loc este foarte mizerabil. Incerc sa-mi gasesc un loc de cort printre bucatile de beton, fieraraiele imprastiate peste tot si in final spre marea surprindere a mea tocmai pleca o alta trupa de romani care mi-au cedat locul lor de cort in interiorul unui schelet de fier care probabil a fost o cladire cindva. Locul, exceptind mizeria, era foarte bun, ferit de vint de o alta cladire dezafectata, perfect plata si aproape de apa. Planul meu era sa petrec urmatoarele 3-4 zile aici, asteptind conditiile perfecte pentru ascensiunea spre virf. Peisajul nu era foarte impresionant, deasupra mea treceau citeva lini de inalta tensiune, la citiva metri era un drum pe care circulau buldozere si camioane de se zguduia tot cortul, mai in jos erau Berrels (Butoaiele) care foloseau drept refugii si linga, ratracurile, vreo 6 parcate pe ghetar. Daca iti ridicai privirea mai sus puteam admira cele doua virfuri ale muntelui Elbrus iar in partea opusa, un virf cu un ghetar suspendat numit Donguzorun 4458m si in departare, renumitele virfuri Ushba Nord si Sud, de 4690m respectiv 4710m, mult mai dificile decit Elbrus.
|
| Din pacate in urmatoarele zile vremea sa stricat considerabil si pe linga stat in cort, citit, gatit am facut o mica ascensiune pina la refugiul Disel sau Priut 11, sa ma acclimatizez mai bine, desi starea mea fizica era buna, nu aveam dureri de cap, dormeam bine si mincam cu pofta.
Intre timp am cunoscut pe Tobias si Jens din Germania si pe Henrik din Suedia cu care m-am imprietenit foarte bine si am hotarit sa facem echipa impreuna. Ei erau la prima lor ascensiune de mare altitudine si erau foarte hotariti sa urce pe virf.
Dupa mai multe zile de plictiseala si de asteptare a vremii favorabile, pe data de 10 ne-am hotarit sa facem o incercare, deoarece zvonuri circulau ca vremea s-ar imbunatati pentru virf si am avea sanse sa prindem un petec de cer senin. Contrar dorintei mele de a nu lua ratracul, din pacate am fost singur contra toti, asa ca m-am alaturat si eu trupei ce urma sa profite de confortul mecanizat.
Din pacate, poate ca si o razbunare din partea muntelui ca am incercat sa fentam, nici unul dintre noi nu a ajuns pe virf in acea zi care contrar zvonului a fost una cu vreme extrem de nefavorabila, cei mai multi dintre noi aleginduse cu mici degeraturi pe obraz si pe nas.
|
| In aceeasi zi am si coborit cu toti pina in Azau cu speranta ca vremea se va imbunatati in urmatoarele zile si ca v-om avea sansa sa mai incercam odata, intr-un asalt de doua zile, gata acclimatizati si refacuti dupa odihna din vale.
Planul era bun, deoarece dupa ce am aflat prognoza meteo ,vremea se arata perfecta incepind de joi pina la sfirsitul saptaminii. Problema majora era ca eu aveam avionul joi sera din Mineral Vody.
Planul meu era sa urc miercuri inapoi sa incer virful joi dimineata, sa cobor, iau masina si la 7 sera sint in aeroport, asta daca vremea coopera.
Dupa doua zile de plictiseala in vale, mincat si baut bine, vremea, miercuri era tot asa, lapovita si ploie, asa ca ultima speranta de a urca pe virf sa spulberat pentru mine.
Joi mi-am luat ramas bun de la noii mei prieteni, care pe rind urcau spre Barrels si dupa masa sub un cer albastru ma aflam in masina, cu destinatia aeroport Mineral Vody.
|
|
In final a fost o alta experienta montana dar de data asta norocul nu a tinut cu mine, dar pe de alta parte am cunoscut noi oameni de munte cu care a fost o placere sa impart masa, vinul si berea, tabara si poteca de munte.
Attila Lutinca
|
|
