MT.Athabasca (3491m)- Silverhorn Route
De ce am ales Athabasca? Poate pentru că e unul din cele mai renumite vârfuri din Canadian Rockies...sau poate pur si simplu era in "drumul"nostru... Indiferent care ar fi motivul, cert este că în iulie (2008) ne aflam in echipă aproape completă, adică aproape tot clubul, la baza muntelui... Din păcate vremea rea ne-a făcut să ne indreptăm atenţia spre alt munte mai mic...Wilcox, si apoi să plecăm acasă.
In august revenim, de data asta in echipă restrânsă, eu (Calin) si Atti.Prognoza este f bună (chiar prea bună, prea cald) aşa că ne hotărâm să abordăm vârful pe Silverhorn. Acest traseu e cotat gradul III+UIAA si gradul II după sistemul canadian, sistem care din păcate lasă de dorit (e o mare diferenţă între traseul clasic si Silverhorn deşi au acelaşi grad II!!!)
|
Ne trezim pe la 4 jumătate, împachetăm totul si pornim spre baza muntelui... Poteca începe cu un urcuş pe grohotiş... După o oră şi ceva suntem pe ghetar. Ne oprim să mâncăm ceva rapid si ne punem coltarii, respectiv ne legăm în coarda. In faţa noastră se mai vede incă o echipă... au destul de mult avans... Plecăm si noi spre Silvernhorn, fiind f atenţi la crevase, care sunt destul de multe... In drum spre baza Silverhorn-ului avem parte de un răsărit superb!
|
La baza SV (prescurtare) ne echipăm din nou, adică pregătim cuiele de gheaţă si picheţii. Incepem să urcăm si constatăm că gheaţa e f moale si zăpada destul de stabilă, aşa că hotărâm să nu mai punem nici o asigurare ... totuşi rămânem legaţi între noi. In scurt timp depăşim echipa din faţa noastră iar după un ''sprint" de vre-o ora si jumătate suntem în creastă...
|
Ne odihnim, mâncăm şi admirăm peisajul. Facem o pauză lungă, vre-o jumătate de oră... Canadienii ajung şi ei dar nu stau prea mult - pornesc spre vârf. Plecăm şi noi la un moment dat, asa, mai "bătrâneşte". Creasta care duce spre vârf e superbă... merită toţi banii!
|
Ajungem pe vârf, facem poze, mâncăm, povestim cu canadienii... Aflăm că unul dintre ei e ghid iar celălalt e clientul.
|
Admirăm peisajul din jurul nostru: de jur-împrejur numai munţi, gheţari, zăpada... E super! Canadienii incep coborârea, noi mai stăm puţin, şi apoi o luăm uşor in urma lor. Coborârea pe traseul clasic e usoară, fără probleme, doar puţină atenţie la crevase, şi grăbim puţin pasul când ajungem in preajma unui serac care nu arăta prea prietenos. Ajungem in scurt timp la baza gheţarului, unde zăbovim să facem poze şi să ne "lăfăim" la soare... doar câteva crevase mai avem de trecut si ajungem la poteca de pe grohotiş...
|
La baza gheţarului ne dăm jos tot echipamentul si aproape toate hainele (e f cald!). Incepem coborârea spre bază, dar nu înainte de a face un popas la toaleta instalată aproape de baza ghetarului... Vorba unui prieten :"ăştia pun wc şi pe gheţar, la noi (in RO) nu găseşti de multe ori nici măcar în camping".
|
După 8 ore suntem la baza. Ne ducem la cabană (dacă pot numi aşa mastodontul de Information Centre cu restaurant). Printre mulţimile de chinezi si japonezi care se fotografiază cu Athabasca si Columbia Icefield, ne găsim şi noi un loc pe terasă, unde mâncăm şi mai privim încă o dată la muntele pe care fusesem cu doar câteva ore in urmă...
Călin Adam
foto: Călin şi Attila Lutinca
|
|
