Mount Smuts, este considerat cel mai dificil traseu din colectia lui Alan Kane si este descris de acesta in cunoscutul ghid de drumetie "Scrambles in the Canadian Rockies" la pagina 110.
Intr-adevar o buna parte din traseu este gradul 5 de "scrambling" in unele locuri expus, portiunile unde poti face pauze foarte aeriene, iar retragerea necesita citeva rapeluri doar pentru siguranta maxima.
Acest traseu este recomandat doar celor experimentati in conditii meteo favorabile si cu traseul lipsit in totalitate de zapada. Daca oricare dintre aceste conditii, apar pe neasteptate este recomandata ratragerea cit mai devreme din traseu.
Accesul la acest munte se face din parcarea aflata la doar 900m de Engandine lodge, care la rindul ei se afla pe Spray Lakes Road la 38 km sud de Canmore.
|
Poteca incepe din partea sudica a parcari si continua fara a cistiga in altitudine timp de 30 minute pina la o bifurcatie Y, unde se face dreapta intrind in padure pe o carare bine definita, care tine flancul drept al unui piriias. In curind iesim intr-o poiana mare si vedem pentru prima oara pasul Smuts, Mount Birdwood, Smuts si The Fist la dreapta. Continuam pe partea dreapta a poienii pina ce incepem sa urcam spre saua amintita, avind in partea dreapta linia traseului pe care urma sa mergem.
Cu putin inainte de sa, pe dreapta se deschide o vale cu mult grohotis la baza si cu o rampa care urca intr-o alta sa micuta, inceputul portiunii dificile a traseului.
|
Incepem sa urcam pe grohotisul destul de stabil, pina la inceputul rampii, care pina la urma nu pare asa de inspaimintatoare precum credeam de jos. Prize bune de mina si picior, roca destul de buna, face ca sa avansam repede spre saua micuta care desparte un virf secundar de creasta traseului. Portiunea de sus chiar se mai domoleste, dupa care aproape de sa se face o traversare scurta pe linia crestii principale, marcata cu o "momaie".
|
Din acest punct, incepe portiunea dificila si expusa a traseului, care urmeaza o linie destul de bine definita, printr-o serie de 3 hornuri, despartite fiecare printro portiune mai putin grea dar uneori mult mai aeriene. Noi am folosit o coarda, desi nu prea exista pitoane mai asiguram in friend-uri sau la bucla, mai mult pentru confortul mintii decit pentru posibile cazaturi.
Primul horn era un pic expus la dreapta, dar avea prize bune la mina si picior siastfel am ajuns rapid la prima "regrupare".
|
Dupa o mica pauza, intr-un punct extrem de placut, am continuat pe o portiune mai usoara pina la intrarea in al doilea horn ce se prevestea un pic mai dificil decit cel dinainte. Dupa ce trecem de o mica saritoare ce avea un hau pe partea dreapta, ne strecuram in horn ce prezinta sigurata, prize bune si pe care il urcam rapid pina la o mica platforma extrem de aeriana unde ne regrupam.
|
Dupa ce ne-am odihnit un pic pe platforma aeriana a treia portiune incepe cu o brina expusa la dreapta si cu ultimul horn, cel mai ingust si probabil cel mai dificil.Trecem cu bine de brina expusa si intram in horn, care pare usor cu prize bune, dar spre sfirsit se ingusteaza iar aici pun o asigurare, deoarece prizele erau mai mici iar la picior mergeam la aderenta. In final trecem cu bine toti trei si ajungem in creasta finala, mult mai usoara.
|
Din acest punct urmam creasta, care prezinta mici dificultati si doar citeva locuri mai putin expuse. Dupa citeva saritori am ajuns cu bine pe virf, de unde se dechidea o panorama catre totte zariile.
|
Pe virf am stat in jur de 20 minute, am mincat ceva si am baut apa, intre-timp admirind peisajul cu Assiniboine, Birdwood, King George si tot ce poti cuprinde cu privirea inspre Spray Lake.
Stiind ca ne asteapta o coborire mai dificila, am pornit spre hornul ce se afla in partea opusa a crestei pe care am venit, la vreo 100 de metri de coborit pe o poteca destul de instabila si este marcata cu o momaie mica iar pe partea stinga sint doua pitoane ruginite.
Prima portiune am coborito neasigurat, cu grija, deoarece hornul este plin de grohotis si pericolul de caderi de pietre este mare. Am ajuns la o statie de rapel unde repede desfasuram coarda si coborim in rapel pina la o a doua statie, care avea doua pitoane si citeva cordeline vechi.
Terenul nu era foarte accidentat dar era plin de grohotis astfel extrem de instabil.Facem si ultimul rapel si ajungem la o brina mai usoara ce o ia spre stinga catre teren mai usor. Dupa ce trecem de un pas mai dificil ajugem pe un grohotis cind stabil cit curgind la vale si coborim pina la lacul din partea vestica a sei Smuts.Urcam un pic si ajungem in curin la punctul de pornire.
|
De aici urmam o scurtatura ce ne scoate direct in poiana, iar in aproximativ 1 1/2 sintem inapoi in parcare, dupa o zi destul de obositoare, dar o zi perfecta din toate punctele de vedere.
Bafta.
|
Text Attila Lutinca
Video Adrian Cornescian
|
|
